Schoeller Arca Systems

Comunicate de presa

Vilsteren/Malmö9 feb. 2005

Schoeller Wavin si Arca Systems si-au unit fortele pentru a deveni lideri mondiali pe piata ambalajelor

Compania olandeza Schoeller Wavin Systems si cea suedeza Arca Systems formeaza un grup de companii sub numele Schoeller Arca Systems, cu sediul central in Olanda. Noul grup va deveni cel mai mare producator din lume de ambalaje returnabile din plastic pentru fluxul logistic.

Schoeller Wavin si Arca Systems au fost o perioada indelungata recunoscute ca lideri in domeniul lor de activitate. Schoeller Wavin era liderul in navete si tavi pentru industria de bauturi, in vreme ce Arca avea o pozitie similara in domeniul ambalajelor returnabile din plastic pentru diverse industrii. Cele doua companii au peste 30 de birouri de productie si vanzare in practic toate tarile europene si pe continentul american, fara sa se suprapuna aproape deloc. Cifra totala de afaceri in 2004 a ajuns la aproximativ 520 milioane EUR. Impreuna au aproximativ 1.750 de angajati.

Extindere
"Facem acum un mare pas inainte", afirma directorul general al Schoeller Wavin, René Wolfkamp, care a devenit directorul general al Schoeller Arca Systems; "de ani de zile ambele companii au avut strategii indreptate spre diversificarea bazei de produse si ariei de acoperire. Impreuna vom reusi, devenind simultan numarul unu in lume."  Dl. Wolfkamp vede oportunitati excelente pentru extindere: "Piata gobala de containere returnabile din plastic creste cu 4–6% pe an datorita avantajelor enorme fata de materialele traditionale precum lemnul, otelul sau cartonul. Prin creativitate si inovatie in dezvoltarea solutiilor economice vom putea cu siguranta sa profitam de numeroasele oportunitati de pe piata. Pe langa Europa, avem in plan Statele Unite si Asia.”

Surse globale
Directorul general al Arca, Wiking Henricsson, este acum vicepresedinte al Consiliului de Supervizare a noii companii: “Sunt sigur ca va fi un avantaj pentru toti cei implicati: clienti, angajati si actionari. Intr-o lume a consolidarii si globalizarii, industria noastra a ramas oarecum fragmentata. Companiile globale cum ar fi producatorii de bauturi sau industria de automobile au nevoie de surse globale. Acum putem raspunde acestor nevoi si deveni lideri in lume, pe fundamente construite de ambele companii in decursul anilor, oferind clientilor expertiza, capacitate extinsa de cercetare si dezvoltare si o retea globala.”

Presedintele Martin Schoeller adauga: “Exista o tendinta globala catre integrarea lantului de productie. Ambalajele returnabile din plastic vor contribui la eficientizarea acestuia, economisind si recuperand resursele. Profitand de aceste ocazii, vom contribui la o dezvoltare de lunga durata.”